Conceptul: OffiCITY – the city model
Nu putem prezice viitorul, asta este sigur. Dar ceea ce putem face este să contribuim la construirea lui. Cum, mai exact? Ei bine, prin a privi în trecut, prin a analiza modul în care vechile moduri de a face lucrurile au condus la descoperiri revoluționare și prin a observa felul în care în care societatea noastră s-a adaptat provocărilor de-a lungul timpurilor.
Oamenii sunt ființe sociabile. Chiar și în cele mai vechi timpuri, societatea se străduia să pună bazele viitoarelor orașe. Încă de atunci, aceste centre ale vieții umane s-au extins, s-au îmbunătățit și au evoluat în orașele spectaculoase de astăzi, care oferă toate facilitățile de care are nevoie oricine.
Pornind de la asta, am observat apoi modul în care aceste orașe sunt structurate în funcție de nevoi: dacă vrei să simți pulsul unui oraș te îndrepți spre zona sa de centru, dacă vrei să faci o plimbare în parc, să servești cina la un restaurant sau să te bucuri de o seară relaxantă la cinema, îți îndrepți pașii spre zona Uptown. După o zi plină, te retragi spre zona rezidențială și te bucuri de confortul casei tale.
Ne-am dat seama că ar trebui să fie la fel și cu birourile. Credem că spațiile de lucru ale viitorului ar trebui să ofere posibilitatea de a alege cum și de unde lucrezi, în funcție de nevoi. Aceste spații în care ne petrecem cea mai mare parte a vieții ar trebui să urmeze modelul atemporal al Orașului: adaptarea constantă pentru a se potrivi diverselor nevoi ale oamenilor, crearea mediului perfect pentru diverse sarcini / activități și încurajarea unui mod agil, dinamic și flexibil de a face lucrurile.
Noul nostru spațiu reflectă întocmai această tranziție: de la loc, la scop. Zona noastră de Downtown este centrată în jurul „experienței”. Este pozitionată chiar la intrarea în showroom, unde vizitatorii pășesc într-o Oază. Literalmente.
Oaza noastră este o gură de aer proaspăt, cu verdeață la fiecare pas și elemente colorate și vibrante: o pictură murală exotică la scară largă pe peretele frontal, armonios completată de mobilier și decorațiuni atipice care îți acaparează privirea. Configurația sa unică și flexibilă îl face locul perfect pentru întâlniri informale sau relaxare, cultivând în același timp un sentiment de bunăstare și apartenență în rândul membrilor echipei noastre.
Zona noastră Uptown este un loc pentru problem-solving, comunitate și inovare. Săli de ședințe, săli deschise și închise, zone de alternative working – toate acestea pot fi găsite aici. Folosind panouri despărțitoare cu proprietăți fonoabsorbante și perdele acustice am reușit să creăm, în spațiul deschis, un layout flexibil care poate găzdui un grup mare de oameni care lucrează împreună sau permite echipei noastre să găsească locul perfect pentru lucrul concentrat.
Zona Backstage este inima biroului și exemplul perfect de agilitate și flexibilitate. Aici găsim bucătăria, complet echipată cu tot ce are nevoie echipa noastră pentru pregătirea unor mese excepționale. Acesta este și locul care găzduiește evenimentul nostru săptămânal: Friday Team Cooking. Această zonă prezintă, de asemenea, o gradenă impresionantă și un video-wall de dimensiuni mari, și este perfectă pentru sesiuni de brainstorming cu echipa, întâlniri informale, pauze de cafea și chiar evenimente externe, deoarece am vrut să dăm ceva înapoi comunității noastre și să împărtășim acest spațiu uimitor cu alți creativi din zona noastră.
Zona rezidențială este locul de concentrare, de învățare și de wellness. Acest district al OffiCITY cuprinde 4 focus rooms și zone pentru lucru concentrat individual.
Nu am uitat nici de componenta de work-from-home. Pentru noi, a fost extrem de important să integrăm acest nou mod de lucru în OffiCITY, deoarece modelul hibrid este noua realitate și credem că este aici pentru a rămâne. Așadar, trebuia să ne adaptăm, mai ales tehnologic, în această zonă „rezidențială” pentru a susține o comunicare hibridă eficientă între echipele noastre care lucrează de acasă și cele care vin la birou. Fiecare cameră este complet echipată cu sisteme de booking, tehnologie AV, ecrane smart, tehnologie wireless și sisteme de control al luminilor.
Ar mai fi multe de spus despre noua noastră casă, însă imaginile valorează mai mult decât 1000 de cuvinte. Așa că, vă invităm să aruncați o privire în galeria noastră de imagini și să ne spuneți cum vi se pare OffiCITY-ul nostru. Sau, dacă se întâmplă să fiți prin zonă, vă așteptăm să ne vizitați și să explorați noul showroom! Porțile casei noastre sunt mereu deschise.