Studiu de caz

NTT DATA Romania

INTO THE FUTURE

Brief

NTT Data Romaniafostă EBS România, este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii și soluții software din România. Ca parte a strategiei organizaționale, NTT Data Romania a decis să-și relocheze birourile într-un spațiu care să reflecte mai bine cultura și valorile companiei.

Amenajare

Contractată pentru a crea un spațiu de lucru optimizat, care să genereze interacțiune între angajați, echipa noastră a gândit această amenajare până în cele mai mici detalii, de la concept și până la sistemele de instalații. Pentru cei de la NTT Data Romania capacitatea de a inova în domeniul lor de activitate este o prioritate, iar acest lucru ne-a inspirat în trasarea conceptului de amenajare: Into The Future. Ne-am propus astfel să conturăm un spațiu de lucru unic pentru cei de la NTT Data Romania.

Am asociat fiecărui etaj o temă distinctă, intregându-le pe fiecare într-un concept mai amplu, de navă spațială reinterpretată. Spații de lucru deschise, săli de training-uri, săli formale și informale, săli de interviu, o librărie și un bistro și un etaj întreg pentru zona de relaxare – toate au fost legate prin principiul „conectivității”, prin care am integrat valorile brand-ului: lucrul în echipă, atenția dedicată clienților, comunicarea, inovarea și angajamentul.

Amenajarea spațiului de lucru a fost gândită astfel încât să fie în concordanță cu valorile companiei, iar varietatea spațiilor de lucru face ca angajaților să nu le lipsească niciodată inspirația. Pentru angajații creativi și dinamici, precum cei ai NTT Data Romania, birourile companiei sunt acel loc, în care deși vin în fiecare zi, găsesc motivația de a inova și de a duce tehnologia la un alt nivel.

Proiectul a fost desemnat The Most High-Tech Office, în cadrul primei competiții dedicată amenajărilor de birouri, The Most Office, organizată de CBRE și Skanska.

„Ne-am dorit să creăm un spațiu de lucru care să-i conecteze pe angajații NTT Data Romania și mai mult de brand. Nu am făcut niciun moment compromis de la calitate și, cu ajutorul echipei Morphoza, am reușit să ne îndeplinim acest obiectiv. Rezultatul a depășit așteptările.”

– Daniel METZ, CEO NTT Data Romania

NTT Data Romania

De ce Morphoza.